„. . ce bine era cu mamaie. „

„. . ce bine era cu mamaie. „

O pierdusem deja când inima mea mi-a adus primele lacrimi pe obraz și în suflet gândul acesta  . . „. . ce bine era cu mamaie. „

Eram la masă, departe de toți ai mei, în București și mâncam cartofi copți la cuptor . Nu erau ca ai ei, dar m-au dus cu gandul acolo . . m-au dus cu gândul la zilele de iarnă când ne punea, mie și fratelui meu Dănuț, cartofi în jărăgaiul de la plită. Era fermecătoare  . . Perioada în care ea a trăit cu bune cu rele, a fost fermecătoare. A fost așa cum trebuie, perfectă. O copilărie perfectă pentru care aș renunța la orice am în prezent doar să pot da timpul înapoi și să mă întorc acolo. Să o mai văd, să o mai îmbrățișez ca altă dată, să îi mai zăresc privirea aceea de neuitat .. înnebunitor de albastră și senină precum cerul.

Aș da orice să mă întorc în copilărie și să îi am pe toți ai mei.

Am prețuit-o! Da, am prețuit-o până în ultima clipă și azi după un an de zile de când Dumnezeu a decis că e timpul să locuiască alături de el, alături de el, pentru că toată ființa mea îmi spune că ea e acolo . . alături de el, sufletul meu încă îi poartă aceeași iubire dintotdeauna.

Am prețuit-o ca și cum nu ar fi existat alta la fel. Am prețuit-o în felul meu și am făcut-o cu toată ființa și parcă nu a fost de ajuns.. Pe toți ai mei îi prețuiesc din adâncul inimii, din lăuntrul oaselor. Fără ei, fără toți ai mei, azi . .  azi nu aș fi fost ceea ce sunt. Toți ai mei au ajutat cu sau fără voia lor ca omul Adina Mirela Burlan să existe și pentru asta le sunt veșnic recunoscătoare.

Am prețuit-o din adâncul sufletului și am iubit-o cu toată ființa mea. Nici nu vă imaginați ce iubire am avut în suflet pentru ea timp de 24 de ani, iar azi cea mai mare dorință a inimii mele ar fi să îi pot dărui iubirea mea zi de zi . . Nu se mai poate și trebuie să accept asta pentru toți ai mei în viață.

Îmi aduc aminte, se întâmpla acum 1 an de zile. Mă simțeam singură, parcă eram a nimănui. Toți parcă eram ai nimănui. Ne murise un al doilea părinte ( mama tatălui) la 6 luni după ce ne-a murit un alt părinte ( tatăl mamei). Ne acoperea zăpada cu fulgii ei ușori, din când în când, dar atât de grei în sufletul nostru. Totul în jurul nostru era de nesuportat.

Îmi aduc aminte cu lacrimi în suflet privirea mamei mele după ce îi murise un părinte și sufletul tatălui meu după ce bunica mea și mama lui a plecat și ea   . . O imagine a singurătății, a pierderii în fața vieții și a destinului pe care nu o pot descrie în cuvinte.

Să fii martor este de ajuns, însă să fii tu cel care pierde, să fii tu cel răpus de cursul vieții este înfiorător.

Nu am uitat, nu o să pot uita vreodată. Oricât de tare mi-ar țipa sufletul, oricât de tare m-ar durea inima, nu o să pot explica ceea ce am simțit pe 27 decembrie  . .

Te zăresc în visele mele, cu obrajii calzi, cu privirea senină mai vie ca niciodată, magică într-un cuvânt și înnebunitor de iubitoare. Și te simt și te cuprind în brațe și îți mângâi obrazul și îl sărut cu dor și nu îmi e de ajuns , căci mi-e dor de cerul din ochii tăi. Acel cer care îmi liniștea sufletul, acel cer care îmi bucura inima, acel cer care îmi oferea o îmbrățișare doar privindu-mă. Aș fi plecat doar cu el în lume . . dacă nu ar fi plecat el de lângă mine și nu îmi e de ajuns.  Când mă trezesc te pierd și mă doare inima și îmi urlă sufletul după tine și nimic nu îmi este de ajuns pentru că mi-ai cucerit sufletul și nu te pot uita vreodată, de aceea vei trăi veșnic în sufletul meu, de aceea nu trece o zi să nu mă gândesc la tine, frumoasa mea cu ochi senini și înnebunitor de albaștri precum cerul.


Mi-ai omorât inima în ziua în care ai plecat pentru totdeauna de lângă noi și cel mai tare mă doare atunci când mă întorc acasă și nu te găsesc, te caut și nu mai ești  și de fiecare dată când închid ochii, te găsesc acolo, sub pleoapele mele, senină și plină de viață, cu privirea gingașă și ruptă din rai și îmi aduce aminte că nu mai ești aproape de noi, nu îți mai putem auzi glasul, nu te mai putem îmbrățișa, nu îți mai putem zări privirea și mă face să vreau să mor, mă face să înnebunesc de dor.

Cerul îmi aduce aminte că trăiești și singurul loc în care vei trăi veșnic este sufletul meu.

Parcă ești un vis, azi parcă ești un vis. Să îți aud glasul ar fi o îmbrățișare, MAMAIE.

Ești o iubire veșnică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s