cerul îmi aduce aminte că trăiești

te zăresc în visele mele 
cu obrajii calzi, cu privirea senină
mai vie ca niciodată
magică într-un cuvânt și înnebunitor de iubitoare 
și te simt și te cuprind în brațe și îți mângâi obrazul și îl sărut cu dor 
și nu îmi e de ajuns 
căci mi-e dor de cerul din ochii tăi 
acel cer care îmi liniștea sufletul
acel cer care îmi bucura inima
acel cer care îmi oferea o îmbrățișare doar privindu-mă
aș fi plecat doar cu el în lume . . dacă nu ar fi plecat el de lângă mine 
și nu îmi e de ajuns 
când mă trezesc te pierd și mă doare inima și îmi urlă sufletul după tine 
și nimic nu îmi este de ajuns pentru că 
mi-ai cucerit sufletul și nu te pot uita vreodată, de aceea vei trăi veșnic în sufletul meu, de aceea nu trece o zi să nu mă gândesc la tine, frumoasa mea cu ochi senini și înnebunitor de albaștri precum cerul
mi-ai omorât inima în ziua în care ai plecat pentru totdeauna de lângă noi 
și cel mai tare mă doare atunci când mă întorc acasă și nu te găsesc, te caut și nu mai ești 
și de fiecare dată când închid ochii, te găsesc acolo, sub pleoapele mele, senină și plină de viață, cu privirea gingașă și ruptă din rai
și îmi aduce aminte că nu mai ești aproape de noi, nu îți mai putem auzi glasul, nu te mai putem îmbrățișa, nu îți mai putem zări privirea
și mă face să vreau să mor, mă face să înnebunesc de dor 
cerul îmi aduce aminte că trăiești
și singurul loc în care vei trăi veșnic este sufletul meu

ești o iubire veșnică

Processed with VSCO with m3 preset

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s